American Councils For International Education anunță organizarea primei ediții a programului GOAL CAMP 2019!

 In Uncategorized

Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și American Councils for International Education vă invită să vă alăturați proiectului GOAL Camp 2019!


Încurajarea tinerilor din mediul rural este esențială, descoperind mai ales cât mai multe lucruri despre sistemul de valori democratice din România și funcționarea acestuia. Astfel, inspirația proiectului a venit din consultarea cu tânăra generație din mediul rural, ca răspuns la nevoile lor de învățare.  GOAL Camp  își propune să  încurajeze gândirea critică, caracterul de leadership civic al participanților, creșterea nivelului lingvistic și capacitatea de vorbire în public, printr-o serie de activități diversificate și atractive. Fiecare ediție va fi dedicată unei comunități rurale specifice.


Programul taberei conține activități variate precum seminare interactive despre  funcționarea sistemului de separație al puterilor în stat, rolul principalelor instituții din România, dar și workshop-uri legate de viața unui cetățean în cadrul societății civile și definirea unor concepte precum voluntariatul sau dezvoltarea personală.

Tabăra este dedicată unui număr de 20 de elevi de gimnaziu, cu vârsta  între 11 și 15 ani, din comuna Ruginoasa, județul Neamț. Elevii interesați se pot înscrie și online, completând acest formular  până cel târziu pe 10 iunie 2019. În urma completării formularului, pe 1 iulie 2019, American Councils for International Education România va afișa rezultatele selecției. Tabăra are loc în București, între 24 iulie – 29 iulie 2019 . Tabăra este organizată în parteneriat cu CCSS Tei din București  și Asociația YEP – Descoperim împreună.

Tabăra acoperă toate costurile: transportul cu trenul (dus-întors), cazarea în București și costul celor 3 mese pe zi în București.

Informații complete despre programul GOAL Camp sunt disponibile pe https://americancouncils.ro/goal-camp/ .


Persoană de contact:

Iulia Ianculescu

Program Assistant

Tel: 0754 955 094

E-mail: iianculescu@americancouncils.eu


Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Start typing and press Enter to search