CK17 Alumni Interview – Andrei Muntean
Continuăm seria interviurilor cu Alumni ai Camp Kennedy și astăzi vorbim cu Andrei Muntean, alumn al ediției din 2017.
Î: Cum ai descrie experiența Camp Kennedy unui alt student care se gândește să aplice?
A.M.: Tabăra m-a făcut mai încrezător în forțele proprii și în abilitatea mea de a influența în bine societatea în care trăim. Săptămâna petrecută în cadrul programului a fost cea mai frumoasă experiență pe care o trăisem până atunci. Pe lângă tot ce am învățat despre rolul instituțiilor și regulile lor într-un stat democratic, am legat prietenii apropriate cu tineri inteligenți și vizionari din toate colțurile țării. Sunt recunoscător și astăzi pentru experiența de care am avut parte.
Î: Care crezi că este cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o în timpul workshop-urilor?
A.M.: Cred că tabăra m-a învățat să acționez după principii asumate voluntar. În momentul în care poți să definești clar cine ești și pentru ce te zbați, viața devine ceva mai simplă, fapt ce îți permite să te concentrezi pe lucrurile care contează cu adevărat pentru tine.
Î: Cum crezi că te-au ajutat vizitele de studiu să încorporezi informația primită mai bine?
A.M.: Pe lângă rolul lor educativ, vizitele de studiu au avut și un rol inspirațional pentru mine. Vizitarea instituțiilor cu putere de decizie din România m-a făcut să conștientizez posibilitatea ca peste ceva ani să stau pe scaunele respective și să îmi asum răspunderea pentru decizii importante. Pe lângă instituții, am avut ocazia să vizităm și locuri încărcate de istorie care mi-au solidificat înțelegerea asupra trecutului și viitorului nostru.
Î: Poți să ne povestești puțin despre evenimentul tău de follow-up și ce te-a făcut să te decizi asupra lui?
A.M.: Rolul evenimentul de follow-up este de a aduce acasă o parte din experiența Camp Kennedy. Am încercat să transmit mai departe valorile pe care le-am asimilat în tabără într-un format care să îi atragă pe cât mai mulți dintre elevii liceului unde am studiat. „Connect IT” reprezintă pentru noi ideea de a aduce împreună elevii de liceu și profesioniștii din domeniul IT. Am avut ca invitați un programator român și un programator american stabilit în Cluj-Napoca. Stând de vorbă cu ei, am aflat multe despre oportunitățile pe care aceștia le-au urmărit pentru a ajunge leaderi în meseria lor și despre diferențele dintre cele două țări, pe care le-am concluzionat ca fiind mici și total nesemnificative pentru industria IT. Am discutat și despre felul în care elevii de liceu pasionați de informatică se pot implica în proiectele de dezvoltare de aplicații civice. Am fost extrem de bucuros să aflu că toți cei prezenți au apreciat evenimentul ca fiind o experiență pozitivă care le-a lărgit orizontul propriu de dezvoltare. Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a organiza un eveniment și pentru sprijinul primit.
Aplicațiile pentru Camp Kennedy 2020 sunt deschise până pe 12 August! Găsești formularul aici: https://americancouncils.ro/programe/camp-kennedy/apply-here/
Mai multe informații aici: https://americancouncils.ro/programe/camp-kennedy/
Camp Kennedy 2020 este un program sponsorizat de U.S. Embassy in Bucharest și implementat de American Councils for International Education – Romania.