EW19 Alumni Interview – Roxana Stan
Am vrut să auzim despre experiențele alumnilor noștri – în cuvintele lor. Începem această nouă serie de interviuri alături de Roxana Stan.
Roxana Stan este alumnae Elie Wiesel Study Tour, ediția 2019, proaspăt licențiată, cu o lucrare despre puterea taumaturgică a poveștilor, la Facultatea de Litere, a Universității din București. În anii de studenție a fost internă la publicația Școala9 și a colaborat cu Decât o Revistă, a obținut o bursă Erasmus în Bordeaux și a luat parte la proiecte precum Programul de Internship al Guvernului României și Aspen Junior Seminar.
Î: Cum ai descrie experienta Elie Wiesel Study Tour unui alt student care se gândește să aplice?
R.S. : Consistentă și calitativă. Autentică și îmbogățitoare. Necesară și, mai ales, sigură. E genul de experiență care te ajută să dai la o parte pojghița groasă a ignoranței, cultivată de un dezinteres acut, exprimat în școlile și liceele din țară, cu privire la propria istorie și, în special, la Holocaustul românesc. E o experiență antrenantă și din punct de vedere al participanților, ținând cont că proiectul nu se adresează doar studenților la istorie, ci tuturor, indiferent de parcursul academic. E despre istoria așa cum, mai mult ca sigur, nu ai învățat la școală. E learning by doing, by seeing, by feeling, și nu pot aici să nu mă gândesc la Le Grand Tour, călătoria de la final de secol al XVI-lea, în Italia, Franța sau Germania, făcută de „crema” societății, tineri școliți din marile centre europene, pentru a-și consolida toate cele învățate. Elie Wiesel Study Tour e un proiect important pentru că, în încercarea de a te face să înțelegi trecutul, îți vorbește în același timp despre prezent și viitor, despre toleranță și acceptare, despre drepturile omului și despre rolul tău în societatea contemporană.
Î: Care crezi că este cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o în timpul vizitelor de studiu?
R.S.: Pe unul dintre pereții blocului 10, de la Auschwitz, se află un citat al lui Primo Levi: „It happened, therefore it can happen again: this is the core of what we have to say.” Mai mult decât a fi un adevăr dureros, este un îndemn la alungarea ignoranței și a tăcerii, la conștientizarea istoriei și la a lua atitudine în fața nedreptăților care se întâmplă, în continuare, în număr atât de mare, în lumea în care trăim. Holocaustul nu vorbește doar despre trecut, ci arată până unde pot ajunge ura și lipsa toleranței. Vorbește despre inegalitățile din societate, despre o luptă pentru supraviețuire, pe care mulți dintre noi o minimizăm, poate, din necunoștință de cauză.
Am fi putut fi noi. Am putea fi noi. Nu trebuie să lăsăm asta să se mai întâmple.
Î: Noi considerăm că este foarte important pentru participanți să vadă locurile unde istoria s-a întâmplat. Cum crezi că te-a ajutat vizita la Auschwitz-Birkenau să integrezi informația despre Holocaust?
R.S.: Nimic nu te pregătește pentru Auschwitz. Poți să știi toate informațiile istorice despre Holocaust, să fi citit mărturii ale supraviețuitorilor, să fi văzut filme, documentare, fotografii. E insuficient. Toate la un loc nu te fac să simți mirosul înțepător de moarte, care te ia de mână imediat cum treci de gardurile de sârmă ghimpată; mirosul abundent din camerele de gazare, urmele scrijelite cu unghiile pe pereți, cenușa morților infiltrată prin pietrișul pe care calci. În clădirile din cărămidă roșie, cu ferestre largi, aliniate soldățește, rămășițele vieții sunt aruncate la nimereală. Sunt maldăre de pantofi, de ochelari, de valize inscripționate cu nume și adrese, grămezi de aparate de ras, străchini și farfurii. Maldăre de păr și de proteze. Camere întregi, martore ale dezumanizării. Un exercițiu puternic de empatie, pentru că vizita nu a mizat pe cifre sau informații lipsite de context, ci a adus o completare firească, de ordin emoțional, lucrurilor pe care le știam sau pe care le-am aflat acolo.
Î: Poți să ne povestești puțin despre evenimentul tău de follow-up și ce te-a făcut să te decizi asupra lui?
R.S.: Cu toate că inițial îmi propusesem să scriu un articol despre întreaga experiență, mi-am dat seama că, deși folositor, acesta ar ajunge tot la oamenii interesați de subiect. Așa că, în octombrie 2019, mă aflam la fostul meu liceu, în orașul Pucioasa, în fața unui grup de aproximativ 35 de elevi și profesori, cu care am abordat tema Holocaustului, pornind de la unul dintre citatele lui Mahmoud Darwich, considerat poetul perdanților, pentru că și-a consacrat opera raportului dintre învins și învingător: „Nu povestim istoria unei singure victime, nu-i cităm numele.” Pentru că istoria catastrofelor n-a fost niciodată istoria individului, ci aceea a unei armate, a unei populații, a unei țări. Ce știm noi despre catastrofe e un cumul de cifre: anii în care s-au produs, numărul victimelor sau al supraviețuitorilor, numărul înfrângerilor sau al victoriilor. Am vrut să dau glas, pe cât posibil, lucrurilor pe care le-am văzut la Auschwitz, la Fabrica lui Schindler, în cartierele evreiești din Budapesta și din Polonia, dar și în România, la Casa Memorială Elie Wiesel. Nu am dorit un discurs greoi, similar lecțiilor de istorie din programa școlară. Am mizat pe discuții libere, pe intervențiile elevilor, pe exprimarea propriilor sentimente și curiozități.
Pentru studenții care sunt interesați de a aplica pentru ediția 2020 a proiectului Elie Wiesel Study Tour, vă invităm să verificați pagina de proiect, unde veți găsi toate informațiile necesare.
Elie Wiesel Study Tour este un program sponsorizat de Ambasada SUA în România, implementat de American Councils for International Education – Romania, și cu suportul Ambasadei Israel în România și al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel”.