
FLEX în ochii foștilor bursieri
Diana Mardarovici- Actualmente Managing Partner Yellow Comm & Vice Președinte Junior Chamber International Romania.
Diana este originara din Republica Moldova si este FLEX Alumna 2002 (Chehalis, WA).
“Am obtinut bursa FSA/FLEX la 17 ani. Eram foarte entuziasmata de ideea unei experiente “personale” – care sa-mi apartina complet. Am ajuns intr-o tara de peste “mari si tari” si pe “taramul fagaduintei” si aveam sansa sa traiesc un stil de viata American, atat de strain noua si in acelasi timp familiar datorita culturii americane. Mi-am surprins familia cu o engleza fluenta. Nu stiu ce asteptari aveau, si am hotarat sa fac TOT ce pot in scoala: asa am intrat in echipa de Speech si Debate (am participat la multe concursuri), am facut un an de fotografie (scoala avea camera obscura), am fost in echipa de tenis si cea de fotbal (European) ale scolii. Am intrat in Future Business Leaders of America – unde am concurat la categoriile Computer Applications si Job Interviewing. Toate concursurile, toate materialele, erau platite de scoala – a fost prima oara cand am incercat un mediu educational unde performanta era incurajata, aplaudata si sprijinita. Pentru mine, acest an, a fost mai mult decat o facultate, a fost o lectie de viata. Am invatat cum sa-mi gestionez viata, ce inseamna spirit de echipa si multe obiecte pe care sistemul nostru de invatamant nu le ofera iar pe mine m-au fascinat.
Am facut voluntariat, am invatat ce inseamna sa oferi, sa participi si sa fii un cetatean activ. Desigur, am avut si experienta de a merge sa sustin echipa scolii la meciurile de fotbal American (nici acum nu stiu regulile, dar nu voi uita niciodata atmosfera). Momentul meu American a fost atunci cand am mers la celebrul “Prom”. Alaturi de colegii mei din echipa de organizare am desenat peretii, am folosit saci de sclipici si am construit foisoare. Decorarea salii de sport a fost partea cea mai frumoasa a balului. Maturizarea presupune si momente mai putin fericite, am luptat cu dorul de casa, de prieteni, de familiar, am trecut prin neintelegeri si evenimente mai putin fericite, dar ceea ce am invatat acolo ma ajuta,in fiecare zi sa fiu cine sunt azi.
Acolo am invatat sa fiu “pe picioarele mele” si mi-am deschis lumea.”