
Weekly Alumni Success Stories (7)
Astăzi, Nicoleta Paladi (FLEX alumna din Republica Moldova) este cea care ne povestește mai multe despre experiența ei FLEX în Statele Unite ale Americii
„Pentru mine FLEX-ul a fost a life-changing experience. Până a ajunge finalistă nu credeam că pot visa la culmi din atâtea depărtări și nu înțelegeam ca ai nevoie doar de încredere pentru a ajunge acolo.
Cum am aflat că am ajuns finalistă am înțeles că totul îmi este accesibil și simțeam că acest an în SUA îmi va schimba definitiv viața (no matter how cheesy this sounds). Ajungând într-un mediu atât de diferit de cel în care eram deja, am descoperit că sunt flexibilă, mă adaptez rapid, și am de dat atât de multe mediului în care mă aflu. Mă implicam în orice activitate din cadrul școlii sau a comunității în care eram făcând voluntariat și căutând constant moduri prin care aș putea să mă dezvolt. Am înțeles că lumea îți poate oferi atât de multe și că tu la rândul tău ești responsabil/ă să dai ceva înapoi.
Prietenii pe care mi i-am făcut acolo mi-au demonstrat faptul că nu contează din ce țară ești, ce limbă vorbești și ce culoare are pielea ta atâta timp cât vă înțelegeți și sunteți uniți. Astfel, am perceput cât de diversă este lumea în care ne aflăm și cât de multe poți învăța de la fiecare om în parte. Am devenit mult mai conștientă de lumea în care mă aflu, de diversitatea culturilor și a seturilor de credințe și valori pe care oamenii le poartă. Acum văd lumea cu alți ochi și înțeleg mult mai bine ce vreau să ajung în viață. În fine, FLEX m-a scos din carapacea mea în care stăteam atât de confortabil. Și asta a meritat!
Anul academic pe care l-am trăit în SUA a fost incredibil. Am stat cu o familie extrem de primitoare, care m-a luat ca pe o fiică a lor, și până acum vorbim de câteva ori pe lună și facem planuri de viitor. Am mai avut și încă o host-sister din Thailanda, atât de diferită de mine și de la care am învățat și eu atât de multe. La școală mi-am făcut prieteni pe care îi port la mine în inimă până acum, iar cu unii profesori am legat prietenii, devenind o parte chiar și a familiilor lor.
Cluburile din cadrul școlii, atât de diverse, sunt ceva foarte diferit de sistemul școlar european. Am devenit parte a Model United Nations, National Honors Society (voluntariat), Consiliul Seniorilor. Făceam și sport și dădeam lecții elevilor care aveau probleme cu lecția Politici Americane. În comunitatea în care eram făceam voluntariat constant, organizam strângeri de fonduri, vizitam orfelinate și azile pentru cei vulnerabili. În cadrul altui concurs FLEX am avut șansa să merg și la Washington DC și să îi întâlnesc pe senatorii statului meu, dar și să vorbim despre situația țării mele pe plan global. Împreună cu familia gazdă am călătorit în vestul SUA, în California, Oregon, și Nevada, pentru că ei știau cât de mult visam să văd zgârâie-norii. Am fost incredibil de norocoasă!
Viitorilor FLEXeri le-aș spune să fie open-minded. De la început va fi greu pentru că brusc ești singur/ă într-o lume atât de mare și nouă. Dar nu e așa. Ești înconjurat/ă de oameni care vor să fii acolo și care te vor ajuta să ai unul dintre cei mai buni ani din viață. Fiți deschiși la tot și spuneți ”da” cât mai des! Creați-vă din nou în acel mediu și vă veți descoperi atât de diferiți! Mai ales la vârsta aceasta sunteți în continuă schimbare. take it all in and learn from everything that you will get to see and experience!
Aveți o șansă incredibilă, la care mulți doar visează. Folosiți-o la maxim și spuneți ”DA”! Nu veți regreta.”